Celebrul Rafa Benitez așteaptă să fie numit manager la Celtic Glasgow, după ce a plecat de la echipa chineză Dalian Pro, unde avea un salariu de 14 milioane de euro pe sezon.
Actualul manager al lui Celtic, Neil Lennon, se luptă să își salveze postul de pe Parkhead, după ce a ajuns la distanța uluitoare de 23 de puncte de rivalii de moarte de la Rangers, dar șansele sunt infime.
Numirea tehnicianului spaniol ar duce la un duel neașteptat cu fostul său elev de la Liverpool, Steven Gerrard.
Potrivit celor de la The Mirror, Rafa Benitez este favorit să îi ia locul lui Neil Lennon pe banca tehnică a celor de la Celtic. Tehnicianul iberic a demisionat recent de la echipa chineză Dalian Pro, unde avea un salariu stagional de 14 milioane de euro.
Fostul manager al lui Liverpool, ajuns la 60 de ani, a renunțat la banca echipei asiatice din cauza unor motive personale.
Familia fostului antrenor al lui Newcastle locuiește în nord-estul Londrei și Benitez ar fi trebuit să revină în China abia peste 2 luni, așa că el a fost cel care i-a anunțat pe șefii chinezi că nu va mai reveni în Asia. Un comunicat postat pe site-ul oficial al lui Benitez a anunțat vestea plecării spaniolului de la echipa chineză:
„COVID-19 a schimbat viețile și proiectele noastre. De astăzi, atât eu, cât și stafful meu, din păcate, nu vom mai pregăti pe Dalian Pro. Pandemia este încă aici, pentru noi toți, și să fim aproape de familiile noastre a fost o prioritate în luarea acestei decizii”, a sunat mesajul lui Benitez.
Neil Lennon a reușit o triplă istorică în sezonul trecut, după ce a revenit pentru un al doilea mandat la Celtic, la scurt timp de la plecarea lui Brendan Rodgers la Leicester.
Cu toate acestea, performanțele echipei din acest sezon sunt sub așteptări și titlul din Scoția pare că este deja acontat de rivalii de moarte de la Rangers, care sunt deja la 23 de puncte distanță de Celtic în fruntea clasamentului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER